Mircea Sandu, fostul președinte la FRF, este surprins de atitudinea pe care o are selecționerul față de noua conducere a Federației. Potrivit lui Sandu, Iordănescu și-a negociat „la sânge” contractul atunci când a revenit în cadrul FRF ca director tehnic, iar acum se mulțumește cu un salariu în neconcordanță cu performanța de a califica naționala la Campionatul European.
„Eu, dacă eram în locul lui Iordănescu, ceream 400.000 de euro ca să rămân! Nu-mi dați? La revedere, luați-vă pe altcineva! Dacă rămâne pe 10.000 de euro înseamnă că se înjosește! Pe mine m-a terorizat cu banii… Eu i-am dat 8.000 de euro ca director tehnic și-am militat că Iordănescu are experiență. E un mare semn de întrebare ce se întâmplă acum, iar eu îl știu altfel pe Iordănescu!
Nu știu de la cine vin sarcinile. Poate de la un partid de comuniști, de la liberali, de la socialiști… Nu mă întrebați pe mine de ei. Pe timpul meu, Iordănescu mă teroriza și acum acceptă 10.000 de euro! Ceva nu e curat! Eu dacă eram președinte îi dădeam 400.000 de euro, mai ales după ce în Federație au intrat 8 milioane de euro după calificarea la Euro. Dacă renunțăm la Iordănescu după Campionatul European, atunci nu trebuie mers cu el acolo!”, a declarat Mircea Sandu pentru DolceSport.
Anghel Iordănescu a declarat înaintea meciului amical cu Italia că încă nu a semnat o prelungire a contractului cu Federația, însă Răzvan Burleanu a dat asigurări că „Generalul” va conduce România la Campionatul European. După încheierea turneului final se vor relua discuțiile și negocierile pentru numirea unui nou selecționer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER